Tuesday, December 15, 2009

Imagini satelit actualizate pentru Bucuresti si Timisoara

Google a actualizat imaginile sale satelitare pentru Bucuresti si pentru Timisoara. Daca in cazul Bucurestiului vorbim de imagini satelit din primavara lui 2009 pentru Timisoara se pare ca imaginile sunt din 5 octombrie 2009 ceea ce le face cele mai recente imagini satelitare din Google Earth pentru Romania in acest moment.

Ca de obicei schimbarea este vizibila deocamdata in Google Earth urmand ca in aproximativ doua saptamani sa apara si pe Google Maps.

Tuesday, October 20, 2009

Imagini satelit actualizate pentru Brasov si Cluj Napoca pe Google Earth

Google a publicat un update pentru imaginile sale satelitare din Google Earth. Pentru Romania sunt vesti mari. Doua dintre orasele care aveau imagini foarte vechi si neactualizate au fost in final updatate. Este vorba de Cluj Napoca si de Brasov.

Ambele orase s-au dezvoltat intens in ultima perioada prin construirea de cartiere intregi si centre comerciale mamut care nu apareau nicaieri pe imaginile satelit ale Google. Insa iata ca momentul a sosit si ambele au primit actualizarea mult asteptata. Imaginile dateaza din 21 septembrie 2009 atat pentru Brasov cat si pentru Cluj Napoca fiind astfel cele mai recente imagini pentru Romania!

In cazul Clujului se pot vedea acum: Polus Center, noile terminale ale aeroportului, Autostrada Transilvania aflata in constructie in apropiere de Gilau inclusiv cu devierea recenta de circulatie, cartierele noi de locuinte din Buna ziua sau Floresti, Selgros, parcul industrial Tetarom si multe altele



Si in cazul Brasovului au aparut marile centre comerciale si cartierele noi.

Ca de obicei pe Google Maps inca nu au aparut aceste actualizari. Ele vor aparea probabil in urmatoarele zile, fiind cunoscut faptul ca Google intotdeuna actualizeaza imaginile din Google Earth primele, cele din Maps fiind actualizate cateva zile mai tarziu

Tuesday, October 13, 2009

Realizati cladiri tridimensionale cu Google Building Maker

Google a lansat ieri Google Building Maker, un tool cu adevarat interesant care permite utilizatorilor să realizeze replici 3d ale clădirilor existente in Google Earth. Aveti nevoie doar de pluginul Google Earth si o conexiune la net pentru a realiza cladiri 3d. Astfel cu ajutorul utilizatorilor Google incepe sa creeze o lume virtuala, o baza de date nemaivazuta a lumii. De fapt este si scopul declarat al acestui proiect. Google recunoaste ca sunt angajati ai sai care isi petrec timpul cautand metode sa aiba imaginea tridimensionala a tuturor structurilor de pe Terra. Si se pare ca au gasit aceasta metoda. Vor recurge la utilizatori si nu se vor insela.

Si incetul cu incetul Google devine cea mai mare baza de date existenta cu cladiri, harti, imagini satelitare, carti si multe altele. Intrebarea este insă una extrem de simpla. La ce vor folosi toate aceste date ?




Monday, October 5, 2009

Lacul Fântânele

Nu demult am zburat cu avionul deasupra Munţilor Apuseni. Am avut noroc de un cer senin şi cu această ocazie am vazut cum arata acesti munti de la inaltime. Ceea ce mi-a atras atentia a fost Lacul Fântânele , un adevarat labirint pe apa. Vă invit şi pe voi să il descoperiţi, aşa cum arată el, nu din avion ci din satelit.


Cititi de asemenea şi articolul Ropedia.ro despre Lacul Fântânele şi uitaţi-vă la fotografii. Veţi putea vedea ceva ceea ce rar o sa vedeţi. Unul dintre "secretele" lacului. O biserică submersă, ce a fost cândva biserica satului, sat care se află acum pe fundul lacului. Vă arăt aici şi o fotografie actuală a lacului, realizată din staţiunea Beliş-Fântânele.



Tuesday, September 22, 2009

Castelul Huniazilor din satelit

Castelul Huniazilor din Hunedoara este cu siguranta printre cel mai bine pastrate monumente de arhitectura feudala din Romania. Devenit celebru mai ales datorita faptului ca aici a trait Iancu de Hunedoara, castelul este azi un important muzeu, vizitat de zeci de mii de oameni in fiecare an. Turistii sunt interesati printre altele si de fantana din castel. Intreaga poveste a castelului poate fi citita pe Ropedia.ro pe pagina dedicata Castelului Huniazilor.

Fotografii ati vazut probabil cu castelul, daca nu o sa gasiti pe linkul de mai sus.

Iata in schimb cum arata Castelul Huniazilor din satelit:



View Larger Map

Monday, September 7, 2009

Metamorfoza Bucurestiului prin Google MapMaker

Lansat in urma cu doar cateva saptamani Google MapMaker pentru Romania are un success nesperat. Daca la inceput de august pentru Romania existau doar cateva drumuri europene importante in prezent marea majoritate a oraselor mari sunt cartate. Am primit azi un videoclip cu metamorfoza Bucurestiului de la cateva bulevarde mari la un oras complet.



Tuesday, September 1, 2009

Imagini satelit actualizate pentru Iasi pe Google

Google a publicat zilele trecute o actualizare a imaginilor sale de satelit din Google Earth si Google Maps. Pentru Romania de aceasta data a fost actualizata zona municipiului Iasi.

Pentru a citi anuntul oficial click aici. De asemenea aveti aici si un fisier KML pus la dispozitie de cei de la Google, fisier care odata incarcat in Google Earth va arata zonele din intreaga lume pentru care imaginile satelitare au fost updatate.

Puteti mai jos cum arata zona Iasiului. Nu sunt sigur dar cred ca este vorba de o imagine satelit din 2009. Daca este cineva cunoscator care sa ne confirme sau sa infirme acest lucru asteptam un comentariu din partea lui.


View Larger Map


Thursday, August 20, 2009

Google a lansat MapMaker pentru Romania

Dupa ce ani de zile utilizatori romani ai Google Maps au sperat ca Google sa puna Romania pe harta lor digitala iata ca a venit ziua de 17 august 2009 cand Google de fapt a anuntat ca daca ne trebuie harta sa ne creeam una. Si astfel au lansat MapMaker pentru Romania. MapMaker este o aplicatie cu ajutorul caruia oricine poate modifica, edita hartile digitale disponibile pentru Romania pe Google.

Din pacate se dovedeste inca o data ca suntem inca considerati cetateni de rangul al doilea in ochii marilor companii internationale, inclusiv Google. Pentru ca aceasta miscare ne pune in rand cu alte tari ale lumii a treia (in special Africa, Asia si cateva tari din America de Sud) pentru care nu merita ca Google sa dea banii pe o harta de calitate realizata de o companie de renume si care nu au decat sa isi realizeze ei insasi harta.

Nu ne ramane decat sa asteptam inca cativa ani pana cand harta Romaniei de pe Google va ajunge la un stadiu folosibil pentru toata lumea. Evident ca dupa va fi gata aceasta harta va fi proprietatea intelectuala a Google, cu alte cuvinte primesc gratis o harta de la romani iar acestia nu vor avea nici un drept asupra acestei harti.

UPDATE: Am observat ulterior ca Romania este singura tara membra a Uniunii Europene pentru care Google nu a cumparat harti si astfel singura care are MapMakerul activat pentru teritoriul sau.

Thursday, August 13, 2009

Delta Dunarii din satelit

Delta Dunarii este imparatia apelor, cei care nu cunosc numeroasele canale, garle, lacuri si miscarea plaurilor se pot pierde cu usurinta. Pentru a va usura orientarea va aratam Delta Dunarii vazuta din satelit.

In primul rand surprinde marea masa de vegetatie verde. Poate doar in zonele montane putem intalni o abundenta a vegetatiei asemanatoare cu ce vedem aici. Va asteptati probabil sa fie mai multa apa. Pai este, dar de multe ori apa este mascata de vegetatia plutitoare. Un alt aspect deosebit de vizibil il reprezinta grindurile cele mai proeminente fiind Letea (in nord) si Caraorman (in sud).

Va invitam sa descoperiti dvs. secretele Deltei Dunarii vazute asa cum le vad pasarile, de la inaltime.

Thursday, August 6, 2009

Update pentru imaginile satelit ale celor de la Google

Google a actualizat din nou imaginile sale satelitare din Google Earth la inceputul acestei luni. Pentru Romania nu sunt noutati majore. De fapt nu au fost adaugate imagini noi, doar unele zone au fost recolorate pentru a mai atenua imaginea mozaicata a Romaniei din Google Earth.

Monday, August 3, 2009

Google Maps adauga noi drumuri nationale si europene din Romania

Cei de la Google au facut weekendul trecut un update la hartile lor adaugand printre altele mai multe drumuri nationale si europene din Romania pe harta lor disponibila online. De asemenea acum mult mai multe localitati sunt afisate pe harta atat la nivele de zoom mai mari cat si la nivelele de zoom mai mici.

Sunday, July 26, 2009

Google publica Imagini satelit foarte recente pentru Constanta

Google a facut un update la imaginile sale satelitare la inceputul lunii iulie 2009. Printre imaginile actualizate la nivel mondial se numara si imaginile satelit pentru Constanta. Acestea sunt printre cele mai recente la nivel mondial si cele mai recente pentru Romania. Data la care a fost efectuata fotografierea este de 29 mai 2009. Nici doua luni nu au trecut inca de atunci.

Tuesday, February 24, 2009

Cetatea Aradului din satelit


Cetatea Aradului
construita in secolul 16 si situata in inima Aradului este una dintre cele mai interesante cetati din Romania, cel putin vazute din satelit. De la inaltime se dazvaluie santurile de aparare si fortificatiile de aparare ale cetatii.






View Larger Map

Wednesday, February 4, 2009

Bucuresti in 3D prin Live Maps

Microsoft prin serviciul sau Live Maps ofera acum imagini tridimensionale ale Bucurestiului. Imaginile se vizualizeaza prin optiunea Bird's Eye si ne arata imagini de o calitate exceptionala, mult mai buna decat cele de la optiunea normala Aerial.

Vezi aici imagini tridimensionale din Bucuresti.

Tuesday, February 3, 2009

Google lanseaza Google Earth 5 cu ocean tridimensional

Google a lansat ieri Google Earth 5, o versiune imbunatatita a popularului sau program de imagini satelitare. Disponibil gratuit pentru download, Google Earth 5 aduce imbunatatiri majore:

- include Google Ocean, o adaptare a Google Earth pentru oceane, cu batimetrie tridimensionala si cu o reprezentare superba a valurilor in miscare pe masura ce utilizatorul se apropie de suprafata oceanului.

- modulul de oceane vine cu o serie de layere proprii cu informatii de la NOAA, Cousteau Society, National Geographic, BBC si include locatii ale unor epave marine, fauna marina si multe altele

- imagini satelit istorice, pentru anumite zone sunt disponibile imagini satelit mai vechi cu ajutorul carora se poate urmari evolutia respectivei suprafete de teren. Cu ajutorul unei scale utilizatorul poate efectua o calatorie virtuala in timp.

- Google Mars - disponibil pana acum doar prin browser web, acum puteti naviga pe planeta rosie cu ajutorul modulului inclus in Google Earth

- inregistrare - puteti inregistra calatorii virtuale deasupra suprafetei terestre si le puteti salva in format kml si sa le puneti pe web sau sa le trimiteti prietenilor.

Thursday, January 22, 2009

Street View in Romania. Dar nu de la Google

Toata lumea astepta ca Google sa lanseze Street View pentru Romania. Insa cei de la http://www.norc.ro/ le-au luat o inainte. Acest site lansat de curand are imagini din marile orase ale Romaniei, incluzand: Brasov, Bucuresti, Cluj Napoca, Constanta, Iasi, Pitesti, Ploiesti, Poiana Brasov, Sibiu, Targoviste, Timisoara si Valea Prahovei. 
Aplicatia este foarte asemenatoare cu cel al Google, inclusiv numerele de inmatriculare a masinilor sunt sterse, insa fetele oamenilor sunt vizibile.